Foto-cronica expoziţiei din 6 decembrie

“Bohemian Flow art & pub” s-a dovedit o gazdă pe măsura aşteptărilor noastre. Subsolul din Piaţa Mică nr. 26 (sub Muzeul primei farmacii din ţară) ne-a primit cu generozitate, iar Mihai Neguş, managerul localului şi prietenul nostru, cu care ne-aşteaptă gânduri mari împreună, îşi pufăia nerăbdarea cu pipa aprinsă, să vadă cu ce ne prezentăm la prima noastră expoziţie de poezie în noul spaţiu. Subsemnatu’ am pescuit excelenta Scrisoare de pe acoperişul casei a lui Silviu Guga (“eternul Guga”, cum mai e “alintat”), publicată în numărul din octombrie al revistei “Familia” de la Oradea şi cu asta am început.

Un senior domn, discret şi timid, un liric băutor de ceai, a primit cu surprindere invitaţia de a citi primul de pe scena “condamnatului la poezie”, deschizând recitalul: Valeriu Mircea Popa, un fel de vrăjitor incantând din Camera de subsol sau răscumpărarea. A fost şi momentul când zidul de cărămidă s-a îndoit puţin mai mult peste noi.

Valeriu Mircea Popa

Recitalul a continuat cu Adrian Suciu; altul, acelaşi?, strigându-şi poezia, împărţind-o audienţei cu gestul ştiut, umezindu-şi vârful degetelor, închinare suciană, pe vârful limbii, atent calculat, să nu cumva să se scuture foile de cuvinte.

Adrian Suciu

Băieţii au făcut repede loc celor trei muşchetărese: Despre Ofelia Prodan şi a sa Ulise şi jocul de şah au vorbit Teodora Coman şi Rita Chirian, o triadă de floretiste ale cuvântului evanescent, care din spatele timidităţii sondau cu severitate de amazoane alambicatele voci ale poeziei, care, probabil, pe însuşi Ulise l-ar fi intimidat.

Teodora Coman, Rita Chirian, Ofelia Prodan şi nişte mâini mitice gata să le înşface.

Secţiunea de debut a seratei a fost semnată de Iulia Moisei care se află încă în aşteptarea primului ei volum de versuri.

Iulia Moisei

După “episodul amazonic” a urmat o a doua parte a recitalului susţinut de Valeriu Mircea Popa şi Adrian Suciu, pentru ca apoi Silviu Guga să inunde Bohemian Flow cu notele de boemă ale lui Valentin Leahu din Apusul vinului în călimară, un tandem ce semna astfel un savuros episod nocturn.

Valentin Leahu şi Silviu Guga

Tot Silviu Guga a prezentat şi Antologia de poezie contemporană Ziua cea mai lungă, realizată de timişoreanul dan-pavelist Aleksandar Stoicovici, din care au citit Teodora Coman şi Dan Herciu, cuprinşi în paginile ei, ultimul dintre aceştia fiind şi cel care a dat titlul Antologiei după una dintre poeziile sale.

Teodora Coman

Dan Herciu

George al V-lea (George V. Precup) a citit din volumul său Dolor sau jupuind îndoiala, reafirmându-şi vocea specifică, unică, din paleta poeziei sibiene.

George Precup

Ne apropiam de final cu a treia repriză a recitalului Valeriu Mircea Popa şi Adrian Suciu.

Valeriu Mircea Popa, “răscumpărătorul”, şi Adrian Suciu, eminenţa cenuşie a seratei, privind din alt unghi poezia.

Mai avem câteva fotografii de atmosferă:

Ofelia Prodan, cu Ulise pe masă, şi Rita Chirian, cântecul sirenei.

…boemişti, boemaci şi boemieni.

O recunoaşteţi pe Krista Szocs (stânga), o altă tânără poetă sibiană care a mai citit la noi.

Şi semnez această carte eu, căprarul… Nicolae. Era de ziua Sf. Nicolae, dar nimeni n-avea joarda la el, să mă altoiască.

Călin Sămărghiţan, prezentator, fotoreporter, cronicar, agent provocator…

Expoziţia de poezie, decembrie – recital şi lansări de carte

Expoziţia de poezie din 6 decembrie, ora 19.00,

la Bohemian Flow art&pub, Piaţa Mică, nr. 26, Sibiu.

Recital: Valeriu Mircea Popa
şi Adrian Suciu

Lansare de carte:
Ofelia Prodan – Ulise şi jocul de şah, Editura Charmides, 2011
Adrian Suciu – Mitologii amînate, Editura Herg Benet, 2011
George Precup – Dolor sau jupuind îndoiala, Editura Vinea, 2011
Valentin Leahu – Apusul vinului în călimară, ediţia a II-a, Editura Semne, 2011
Ziua cea mai lungă – Antologie de poezie contemporană, coordonată de
Aleksandar Stoicovici, Editura Herg Benet, 2011

Debut: Iulia Moisei

Alţi invitaţi: Rita Chirian, Teodora Coman, Anda Ionaş, Silviu Guga, Dan Herciu, Niu Herişanu, Călin Sămărghiţan.

Vasile Chira – “Orologiul”, sau reinventarea literaturii ca pretext noetic

(Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2010, 121 pag.)

Semnul scriiturii lui Vasile Chira este interogaţia (v. ”Homo interrogans” volumul de debut în poezie al autorului, Editura Dacia, 2009). O interogaţie plină de forţă, salubră metafizic, ce se întinde spre cele mai înalte și alambicate jocuri ale fiinţei. Străluminată sau străîntunecată de razele luminos-întunecânde ale unui apofatism teologico-filosofic, această interogație frizează cele mai înalte trepte cognitive accesate prin concertate  mijloace stilistice. Scrierile sale sunt subtile simfonii ori sobre recviemuri.  În faţa marilor întrebări (dacă ţi le pui) nu trebuie să te grăbeşti să lipeşti răspunsuri generice, ci, mai curând, să te îndoieşti, să întrebi ori să strigi, mai ales în faţa acelor răspunsuri care îşi arogă statutul de universalitate.

”Fiţi tari, doar nu e altceva decât un accident genetic”, le spune medicul părinţilor cărora tocmai li se născuse un prunc bătrân. Cu barbă albă şi plete. Acest accident genetic însă este semnul prevestitor al unui accident cosmic, ontogenetic: cronopatia. Semnele sunt la început izolate, pentru ca foarte curând să cuprindă întregul Leidenstadt, oraşul suferinţei (în limba germană). Locuitorii oraşului nu realizează gravitatea ”accidentului”, decât atunci când vieţile le sunt întoarse pe dos, când timpul, această ”emanaţie a eternităţii”, o ia razna. Orologiul din turnul catedralei s-a defectat şi totuşi nu pot să facă nimic prin propriile lor forţe. Astfel devine tot mai evident că trebuie chemat constructorul orologiului, care nu vine singur, ci însoţit de fiul său. Acesta este doar registrul iconic, sensibil, al romanului, pretextul meditaţiei, premisele unui eseu despre atavismul ancestral al fiinţei umane: imposibilitatea de a-şi surmonta propriile limite.

Registrul metafizic abia de aici începe. Vasile Chira este un neo-kafkian prin excelenţă, dar dacă la scriitorul praghez forma parabolică a romanelor sale se fundamentează pe metafizica iudaică, la Vasile Chira apele subterane, sevele interioare vin din creştinism. Bântuiţi de aceleaşi angoase existenţiale, confruntându-se cu aceleaşi aporii, dacă la Kafka acestea au fost puse sub semnul expresionismului ori al suprarealismului (sau, puţin exacerbat, al romantismului), la Vasile Chira ele frizează un sens soteriologic.

Din păcate cei mai mulţi filologi, odată cu cei care înțeleg prin literatură o simplă inventariere a derizoriului cotidian, nu au acces la un astfel de registru, iar tăcerea cu care a fost întâmpinat romanul de care vorbim de către ”critica de specialitate” confirmă acest lucru. Filosofia, metafizica şi teologia sunt singurele instrumente cu care poţi să pătrunzi cu adevărat sub epiderma acestui roman, şi nu simpla perspectivă deschisă de aceste poziţionări, ci asumarea lor ontologică. Chiar şi o interpretare anagogică, la care mulţi teologi ar fi tentaţi, nu ar fi pentru ”Orologiul” decât tot o limitare în simpli parametri ai contingenţei.

Aşadar, uzitând aceeaşi modalitate parabolică kafkiană, romanul lui Vasile Chira transcende simpla receptare scolastică, de înregimentare stilistică, de autolimitare în curent literar (marii prozatori sparg întotdeauna aceste bariere), şi se întinde spre ceea ce am putea numi expresionism mistic (ca să fie mai digerabil: misteric), bine echilibrat între contemplaţie şi interogaţie, între miracol asimilat ontic şi rigoare a observaţiei lucide.

Aş îndrăzni să spun că ”Orologiul” este mai mult decât un spărgător de gheţă, stare de gheaţă a literaturii facile, simpliste şi simplificatorii, atât de premiată astăzi, ci este un veritabil crucişător ce deschide porţile de acces înspre ONTO-LITERATURĂ (aşa cum îi place autorului să-şi definească propriul demers literar), urcuşul pe o scară a lui Iacob dinspre perimetrul sensibil al scriiturii, spre cel inteligibil. Dincolo de o simplă abordare filologică, romanul necesită o abordare fenomenologică, în haoticul context actual, pentru a-i pătrunde în detaliu înţelesurile secunde.

Planul creativ al romanului se fundamentează pe angoasele omului solitar înaintea ”accidentelor” divine, pe tema imposibilităţii rasei umane de a se ridica în picioare în faţa Universului, pe sentimentul de interzicere pe care îl simte omul, fiinţă limitat cugetătoare, în faţa Abisului, a Deconstrucţiei, a Alienării: ”Un pitic neajutorat este omul, o insectă minusculă ce se caţără disperată pe marginea sandalei unui uriaş” (cap. V).

Catedrala este imensă, are dimensiuni inimaginabile, cosmice: 778 de metri lungime, o suprafaţă de 144.000 de metri patraţi şi o înălţime de 477 de metri, reclamând încăpăţânarea omului ”de a ajunge la Dumnezeu pe scară de piatră”. Vitraliile – joc al luminii între transparenţă şi ”densitatea minerală a zidurilor”, orga – cu 2.000 de registre şi 80.000 de tuburi, coloanele de sprijin – transcendentaliile medievalilor, turnul, treptele turnului, sunt categoriile intermediare dintre om şi divinitate, dintre spaţiu inteligibil şi abis, dintre demonstraţie şi axiomă, dintre ritm arhitectural şi predicamentele aristotelice. Aceasta este catedrala Sacrei Consubstanţialităţi. A cui? A cui cu cine? se va întreba, simplu, cititorul. Este vorba de o consubstanţialitate a materiei cu categoriile gândirii, a pietrei cu însuşi rostul aşezării ei acolo şi nu altundeva, textul relevând astfel şi valenţele lui teleologice.

”Orologiul” este un roman care readuce în prim plan sensul sacrificiului. Şi nu orice fel de sacrificiu, nu conjunctural, de circumstanţă şi fără o finalitate precisă, ci unul cosmologic sapienţial, altruist expiator: cel hristic. Şi nu un sacrificiu substitutiv, ci unul ontologic necesar, asumat prin bunăvoinţă, de recentrare a Axei Universului. Societatea ceasornicarilor este una de elită, care se supune unor rigori de-a dreptul ascetice. Sacrificiul este  întruchipat de urcarea în turn. Ceasornicarul oriental are o teorie minunată, dar nu urcă, cel arab doar va avea să vină peste cinci secole, dar singurul care va urca în turn este fiul ceasornicarului care a construit orologiul. Ceasornicarul aruncă o privire în centrul orologiului, înspre străfundurile lui pornite din hău şi din nimic, iar ”boala timpului” emanat este cuantificată. Ea necesită rectificarea înclinaţiei axului principal, iar aceasta revine în sarcina fiului său. Descrierea turnului şi repararea orologiului (o reparaţie doar temporară) sunt poate scenele cele mai impresionante ale romanului, pentru ca finalul să fie străluminat de o neasemuită meditaţie poetică.

În ”Orologiul” autorul ia de piept chestionabila lipsă de noimă a existenţei sub imperiul timpului liniar şi se răfuieşte cu ea. Aşează degetul pe semnul rănii, unde trebuie împlântat, în inima timpului orizontal, timpul vertical al eternităţii. Pentru aceasta moare fiul ceasornicarului pe treptele unui turn despre care cei mai mulţi se întreabă dacă măcar acesta există. Omul însuşi îşi dezbracă de bunăvoie haina cunoaşterii, îmbrăcând-o pe cea mai comodă, lipsită de dimensiunea ei metafizică. ”Planarea de heruvim” la care este chemat omul în confruntarea cu Fiinţa, deasupra Abisului şi sub semnul Interogaţiei, este înlocuită de ”gimnastica dezorientată a unei păsări de curte care dintr-un impuls atavic şi fără motiv aparent dă haotic din aripi cucerind grandios zece metri.” (Cap. IX)

Poetul, filosoful şi teologul Vasile Chira, cu un gest ferm şi perfect asumat, un gest util doar în faţa Fiinţei, singura instanţă înaintea căreia dă seama, depune la picioarele agorei ceasul de aur al unui senior sfios şi reflexiv, sincer şi solitar, conştient că va fi călcat în picioare, de vreme ce cronopatia agorei nu poate fi vindecată.

(Romanul poate fi citit şi on-line aici.)

Lansare de carte: Marius Ştefan Aldea – ”Simfonia frânei”

Asociaţia Artgothica Sibiu şi Biblioteca Astra organizează lansarea de carte: Marius Ştefan Aldea – ”Simfonia frânei”, de la Editura Herg Benet din Bucureşti, Vineri, 21 octombrie, ora 16.00, în foaierul Corpului B al Bibliotecii Astra din Sibiu. Prezintă: Silviu Guga şi Călin Sămărghiţan.

Marius Ştefan Aldea s-a născut la 23 iunie 1987 în localitatea Motru, jud. Gorj şi este student la Universitatea de Vest din Timişoara. A fost publicat în mai multe reviste literare de la noi, premiat la Iaşi, Târgu-Jiu şi Severin, a mai publicat trei volume de poezie, două în ţară şi unul în S.U.A. Este membru al cenaclului Pavel Dan din Timişoara şi fondator al tinerei reviste ”Subcultura – kalaşnikov de idei”.

A fost prezent în Tabăra ”Artgothica” de poezie de anul acesta de la Sibiu-Cisnădioara, unde se reîntoarce pentru încă o întâlnire cu publicul sibian.

Premiile naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”

Asociaţia culturală Artgothica Sibiu anunţă instituirea premiilor naţionale pentru poezie „Mircea Ivănescu”. Premiile se acordă pe trei secţiuni.

1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.
Condiţii de participare :
Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 20 şi 30 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp minim 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, până la data de 1 mai 2012, de pe orice e-mail care nu conţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. (vă rugăm să retrimiteţi emailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant, despre care se va constata, de către membrii Consiliului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere .

2. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut.

Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite câte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld. Victoriei, nr.28, până la data de 1 mai 2012, data poştei.
Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .

3. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie

Condiţii de participare :
Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2011 şi 31 decembrie 2011. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 5 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa : Asociaţia Artgothica Sibiu, 550024 Sibiu, Bld.Victoriei, nr.28 până la data de 1 mai 2012, data poştei. Premiul constă în următoarele : Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru Poezie” şi într-un Notebook sau o sumă de bani .

Reguli generale.

1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cât şi a rudelor acestora de gradul 1.

2. Membrii juriului vor juriza complet independent şi vor furniza rezultatele finale ale jurizării într-un plic sigilat care va fi deschis în prezenţa majorităţii membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 5 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 1 la 5. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului.

3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresa http://artgothica.wordpress.com. Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Taberei Internaţionale de Poezie Artgothica – 2012.

Juriul care va acorda premiile este următorul:

preşedinte: Ion Mureşan
membri:
Ioan Moldovan
Cornel Ungureanu
Leo Butnaru
Felix Nicolau

Premiile “Mircea Ivănescu” pentru poezie, din 2012 la Sibiu

Asociaţia Artgothica Sibiu, în şedinţa din data de 23 iulie 2011 a Consiliului director, a hotărât ca în memoria marelui poet şi traducător Mircea Ivănescu, să acorde, începând cu anul 2012, Premiile “Mircea Ivănescu” pentru poezie. Regulamentul şi procedura de desemnare a premiilor vor fi făcute publice până în data de 15 septembrie 2011.

Sibiu, 25 iulie 2011

De-e ce u-urcăm a-a-acest munte?

S-a citit în biserica monument, a cetăţii Cisnădioarei. Eu n-am poze, că nu. Şi pe margini erau plăci cu nume de eroi. Şi Fara mirosea plăcile cu nume de eroi. Şi cel care a citit şi cea care a citit au stat pe scaunul condamnatului la poezie.

Ioan Moldovan zisese de “o altă dimineaţă a lumii şi a poeziei”. Apoi că “trufia este o mască a slăbiciunii”, şi îi spunea asta lui Ion Mureşan care clama “orgoliul vulnerabilităţii”, şi noi ne holbam cum ei ştiau asta! Şi Ion Mureşan a mai zis că trebuie să construieşti soclul întâi, când te citeşti, ca să ai conştiinţa poeziei. Soclul, adică să reciţi întâi dintr-un clasic preferat.

Ei bine, ne-am urcat noi în dealul abrupt al Cisnădioarei, că acolo-i o cetate care creşte din munte. Şi întrebam urcând că de-e ce u-urcăm a-a-cest munte? Dăncuş a auzit: Pentrucă e-e greu. Pe-entrucă e-mai-a-proape deDu-mnee-zeu.

Şi noi urcam!

Că Ivănescu murise şi sibienii mi-au spus că să merg. Şi m-am dus. Şi Leo Butnaru l-a salutat de dincoace, de parcă vorbea cu el. Şi noi vedeam asta!

Aşa, şi eram la cetate şi eu am plâns când a citit Mureşan despre imaginea lui cu Groşan, care decupa cafeneaua de peste drum şi autobuze şi păduri şi venea înapoi din partea cealaltă a pământului. Am plâns când Mureşan a citit asta.

Că ei nu ştiau că atunci şi acolo se sfârşea totul. La un moment dat, s-a prins Suciu, că i-a spus Dan, acolo la cetate, şi a venit la mine. Fiţi atenţi ce mi-a zis: Bă! Fiecare dintre noi este mâncat de viermi cu aceeaşi viteză, după ce moare!

Atunci şi acolo!