Arhiva

Archive for Iunie 2013

COMUNICAT DE PRESĂ

28/06/2013 7 comentarii

Comunicat de presă

Juriul Premiilor Naţionale Pentru Poezie „Mircea Ivănescu”, în componenţa: Alexandru Cistelecan – preşedinte, Ştefan Ion Ghilimescu, Ion Mureşan, Irina Petraş, Lucian Vasilescu – membri, anunţă următoarele nominalizări:

 

Premiul „Mircea Ivănescu” pentru poezie

Rita Chirian, Asperger, Editura Cartea Românească, 2012;

Traian T Coşovei, Jurnalul morilor de vânt, Editura Tracus Arte, 2012;

Liviu Ioan Stoiciu, Substanţe interzise, Editura Tracus Arte, 2012

 

Premiul „Mircea Ivănescu” pentru debut

Silvia Bitere, De-a Coraline, Editura Grinta, 2012;

Laura Dan, Începe să doară puţin, Editura Tracus Arte, 2012;

Radu Niţescu, Gringo, Casa de Pariuri Literare, 2012.

Menţionăm faptul că în jurizare nu intră întreaga producţie editorială a anului 2012 ci doar volumele de poezie înscrise oficial în concurs de către autori sau editori, conform Regulamentului Premiilor Naţionale Pentru Poezie „Mircea Ivănescu”. Nominalizările sînt prezentate în ordinea alfabetică a numelui autorilor.

Premiile Naţionale Pentru Poezie Mircea Ivănescu vor fi decernate în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica, ediţia a IV-a, ale cărui lucrări se vor desfăşura la Sibiu, între 12 – 14 iulie 2013, în organizarea Asociaţiei Culturale Artgothica Sibiu şi a Asociaţiei Culturale Direcţia 9.

Anunțuri
Categorii:Anunţuri