Prima pagină > Anunţuri > PREMIILE NAŢIONALE PENTRU POEZIE „MIRCEA IVĂNESCU”  ediţia a IV-a- 2015

PREMIILE NAŢIONALE PENTRU POEZIE „MIRCEA IVĂNESCU”  ediţia a IV-a- 2015

10489939_733333980046642_7303752910006272631_n

Asociaţia culturală Artgothica Sibiu şi Asociaţia Culturală Direcţia 9  anunţă deschiderea înscrierilor pentru Ediţia 2015 a Premiilor Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”.

Premiile se acordă pe trei secţiuni.

  1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.

Condiţii de participare:

Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 30 şi 40 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, până la data de 1 mai 2015, de pe orice e-mail care nu conţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. (Vă rugăm să retrimiteţi e-mailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant despre care se va constata, de către membrii Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu), Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere.

  1. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut.

Condiţii de participare:

Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2014. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă cu confirmare de primire, pe adresa : S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str. Turnului nr.22 până la data de 1 mai 2015, data poştei.
Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu) , Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi o sumă de bani.

  1. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie

Condiţii de participare:

Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2014 şi 31 decembrie 2014. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa: S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str. Turnului nr.22  până la data de 1 mai 2015, data poştei. Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu), Trofeul „Mircea Ivănescu pentu Poezie” şi o sumă de bani.

Reguli generale:

  1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cît şi a rudelor acestora de gradul 1.
  2. Membrii juriului vor juriza complet independent. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 3 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 5 la 3. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului. Prin decizia Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica, ulterior jurizării, în situaţia egalităţii de puncte, se pot acorda două premii la o secţiune.
  3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresa https://artgothica.wordpress.com/.

Juriul care va acorda premiile este următorul:

preşedinte:     Ioan Es. Pop             

membri:         

Rita Chirian              

Daniel Corbu            

Niu Herişanu

Robert Şerban 

Trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu.

Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie – Artgothica – 2015.

Colegiul Director Artgothica Sibiu

Anunțuri
Categorii:Anunţuri
  1. Gabi
    12/05/2015 la 16:01

    Din pacate mi s-a parut exagerat 6 exemplare din volumul de debut. Nu am mai avut suficiente exemplare. Succes celorlalti participanti. Juriul e ok.

    • 12/05/2015 la 20:16

      Juriul este format din 5 membrii iar un exemplar este pentru biblioteca artgothica..

  2. eu
    09/02/2015 la 18:18

    Bun, dar am o nelămurire! Trimit mailul… unde?

  3. 30/01/2015 la 19:46

    Bună ziua.

    Până acum nu am publicat un volum individual, însă, în luna februarie 2015, câteva dintre textele scrise de mine vor fi publicate într-o antologie realizată de o revistă de cultură.
    Aş dori să stiu dacă mă pot înscrie în concurs la secţiunea „Mopete” pentru manuscris

    • 31/01/2015 la 12:11

      Bună ziua! Conform regulamentului, nimic nu vă oprește să concurați pentru „Mopete”. Bafta!!!
      p.s. citiți cu atenție regulamentul și aveți grija la adresa de e-mail de pe care trimiteți textele.

      • 31/01/2015 la 16:03

        Da, am citit regulamentul. Doream Să fiu sigură. Mulţumesc.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: