Arhiva

Arhivă autor

Expoziţia de poezie a lunii februarie

PhotobucketSerile artgotice continuă cu Expoziţia de poezie a lunii februarie.

Va „expune” Cenaclul literar „Zona nouă” din Sibiu, coordonat de poetul Radu Vancu.
http://zonanoua.wordpress.com/

Marţi, 7 februarie, ora 19.00
La Bohemian Flow, Piaţa Mică nr. 26

Reclame
Categorii:Anunţuri

Vasile Chira – „Orologiul”, sau reinventarea literaturii ca pretext noetic

Photobucket (Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2010, 121 pag.)

Semnul scriiturii lui Vasile Chira este interogaţia (v. ”Homo interrogans” volumul de debut în poezie al autorului, Editura Dacia, 2009). O interogaţie plină de forţă, salubră metafizic, ce se întinde spre cele mai înalte și alambicate jocuri ale fiinţei. Străluminată sau străîntunecată de razele luminos-întunecânde ale unui apofatism teologico-filosofic, această interogație frizează cele mai înalte trepte cognitive accesate prin concertate  mijloace stilistice. Scrierile sale sunt subtile simfonii ori sobre recviemuri.  În faţa marilor întrebări (dacă ţi le pui) nu trebuie să te grăbeşti să lipeşti răspunsuri generice, ci, mai curând, să te îndoieşti, să întrebi ori să strigi, mai ales în faţa acelor răspunsuri care îşi arogă statutul de universalitate.

”Fiţi tari, doar nu e altceva decât un accident genetic”, le spune medicul părinţilor cărora tocmai li se născuse un prunc bătrân. Cu barbă albă şi plete. Acest accident genetic însă este semnul prevestitor al unui accident cosmic, ontogenetic: cronopatia. Semnele sunt la început izolate, pentru ca foarte curând să cuprindă întregul Leidenstadt, oraşul suferinţei (în limba germană). Locuitorii oraşului nu realizează gravitatea ”accidentului”, decât atunci când vieţile le sunt întoarse pe dos, când timpul, această ”emanaţie a eternităţii”, o ia razna. Orologiul din turnul catedralei s-a defectat şi totuşi nu pot să facă nimic prin propriile lor forţe. Astfel devine tot mai evident că trebuie chemat constructorul orologiului, care nu vine singur, ci însoţit de fiul său. Acesta este doar registrul iconic, sensibil, al romanului, pretextul meditaţiei, premisele unui eseu despre atavismul ancestral al fiinţei umane: imposibilitatea de a-şi surmonta propriile limite.

Registrul metafizic abia de aici începe. Vasile Chira este un neo-kafkian prin excelenţă, dar dacă la scriitorul praghez forma parabolică a romanelor sale se fundamentează pe metafizica iudaică, la Vasile Chira apele subterane, sevele interioare vin din creştinism. Bântuiţi de aceleaşi angoase existenţiale, confruntându-se cu aceleaşi aporii, dacă la Kafka acestea au fost puse sub semnul expresionismului ori al suprarealismului (sau, puţin exacerbat, al romantismului), la Vasile Chira ele frizează un sens soteriologic.

Din păcate cei mai mulţi filologi, odată cu cei care înțeleg prin literatură o simplă inventariere a derizoriului cotidian, nu au acces la un astfel de registru, iar tăcerea cu care a fost întâmpinat romanul de care vorbim de către ”critica de specialitate” confirmă acest lucru. Filosofia, metafizica şi teologia sunt singurele instrumente cu care poţi să pătrunzi cu adevărat sub epiderma acestui roman, şi nu simpla perspectivă deschisă de aceste poziţionări, ci asumarea lor ontologică. Chiar şi o interpretare anagogică, la care mulţi teologi ar fi tentaţi, nu ar fi pentru ”Orologiul” decât tot o limitare în simpli parametri ai contingenţei.

Photobucket

Aşadar, uzitând aceeaşi modalitate parabolică kafkiană, romanul lui Vasile Chira transcende simpla receptare scolastică, de înregimentare stilistică, de autolimitare în curent literar (marii prozatori sparg întotdeauna aceste bariere), şi se întinde spre ceea ce am putea numi expresionism mistic (ca să fie mai digerabil: misteric), bine echilibrat între contemplaţie şi interogaţie, între miracol asimilat ontic şi rigoare a observaţiei lucide.

Aş îndrăzni să spun că ”Orologiul” este mai mult decât un spărgător de gheţă, stare de gheaţă a literaturii facile, simpliste şi simplificatorii, atât de premiată astăzi, ci este un veritabil crucişător ce deschide porţile de acces înspre ONTO-LITERATURĂ (aşa cum îi place autorului să-şi definească propriul demers literar), urcuşul pe o scară a lui Iacob dinspre perimetrul sensibil al scriiturii, spre cel inteligibil. Dincolo de o simplă abordare filologică, romanul necesită o abordare fenomenologică, în haoticul context actual, pentru a-i pătrunde în detaliu înţelesurile secunde.

Planul creativ al romanului se fundamentează pe angoasele omului solitar înaintea ”accidentelor” divine, pe tema imposibilităţii rasei umane de a se ridica în picioare în faţa Universului, pe sentimentul de interzicere pe care îl simte omul, fiinţă limitat cugetătoare, în faţa Abisului, a Deconstrucţiei, a Alienării: ”Un pitic neajutorat este omul, o insectă minusculă ce se caţără disperată pe marginea sandalei unui uriaş” (cap. V).

Catedrala este imensă, are dimensiuni inimaginabile, cosmice: 778 de metri lungime, o suprafaţă de 144.000 de metri patraţi şi o înălţime de 477 de metri, reclamând încăpăţânarea omului ”de a ajunge la Dumnezeu pe scară de piatră”. Vitraliile – joc al luminii între transparenţă şi ”densitatea minerală a zidurilor”, orga – cu 2.000 de registre şi 80.000 de tuburi, coloanele de sprijin – transcendentaliile medievalilor, turnul, treptele turnului, sunt categoriile intermediare dintre om şi divinitate, dintre spaţiu inteligibil şi abis, dintre demonstraţie şi axiomă, dintre ritm arhitectural şi predicamentele aristotelice. Aceasta este catedrala Sacrei Consubstanţialităţi. A cui? A cui cu cine? se va întreba, simplu, cititorul. Este vorba de o consubstanţialitate a materiei cu categoriile gândirii, a pietrei cu însuşi rostul aşezării ei acolo şi nu altundeva, textul relevând astfel şi valenţele lui teleologice.

”Orologiul” este un roman care readuce în prim plan sensul sacrificiului. Şi nu orice fel de sacrificiu, nu conjunctural, de circumstanţă şi fără o finalitate precisă, ci unul cosmologic sapienţial, altruist expiator: cel hristic. Şi nu un sacrificiu substitutiv, ci unul ontologic necesar, asumat prin bunăvoinţă, de recentrare a Axei Universului. Societatea ceasornicarilor este una de elită, care se supune unor rigori de-a dreptul ascetice. Sacrificiul este  întruchipat de urcarea în turn. Ceasornicarul oriental are o teorie minunată, dar nu urcă, cel arab doar va avea să vină peste cinci secole, dar singurul care va urca în turn este fiul ceasornicarului care a construit orologiul. Ceasornicarul aruncă o privire în centrul orologiului, înspre străfundurile lui pornite din hău şi din nimic, iar ”boala timpului” emanat este cuantificată. Ea necesită rectificarea înclinaţiei axului principal, iar aceasta revine în sarcina fiului său. Descrierea turnului şi repararea orologiului (o reparaţie doar temporară) sunt poate scenele cele mai impresionante ale romanului, pentru ca finalul să fie străluminat de o neasemuită meditaţie poetică.

În ”Orologiul” autorul ia de piept chestionabila lipsă de noimă a existenţei sub imperiul timpului liniar şi se răfuieşte cu ea. Aşează degetul pe semnul rănii, unde trebuie împlântat, în inima timpului orizontal, timpul vertical al eternităţii. Pentru aceasta moare fiul ceasornicarului pe treptele unui turn despre care cei mai mulţi se întreabă dacă măcar acesta există. Omul însuşi îşi dezbracă de bunăvoie haina cunoaşterii, îmbrăcând-o pe cea mai comodă, lipsită de dimensiunea ei metafizică. ”Planarea de heruvim” la care este chemat omul în confruntarea cu Fiinţa, deasupra Abisului şi sub semnul Interogaţiei, este înlocuită de ”gimnastica dezorientată a unei păsări de curte care dintr-un impuls atavic şi fără motiv aparent dă haotic din aripi cucerind grandios zece metri.” (Cap. IX)

Poetul, filosoful şi teologul Vasile Chira, cu un gest ferm şi perfect asumat, un gest util doar în faţa Fiinţei, singura instanţă înaintea căreia dă seama, depune la picioarele agorei ceasul de aur al unui senior sfios şi reflexiv, sincer şi solitar, conştient că va fi călcat în picioare, de vreme ce cronopatia agorei nu poate fi vindecată.

(Romanul poate fi citit şi on-line aici.)

Categorii:Articol, Recenzie

Lansare de carte: Marius Ştefan Aldea – ”Simfonia frânei”

Photobucket

Asociaţia Artgothica Sibiu şi Biblioteca Astra organizează lansarea de carte: Marius Ştefan Aldea – ”Simfonia frânei”, de la Editura Herg Benet din Bucureşti, Vineri, 21 octombrie, ora 16.00, în foaierul Corpului B al Bibliotecii Astra din Sibiu. Prezintă: Silviu Guga şi Călin Sămărghiţan.

Marius Ştefan Aldea s-a născut la 23 iunie 1987 în localitatea Motru, jud. Gorj şi este student la Universitatea de Vest din Timişoara. A fost publicat în mai multe reviste literare de la noi, premiat la Iaşi, Târgu-Jiu şi Severin, a mai publicat trei volume de poezie, două în ţară şi unul în S.U.A. Este membru al cenaclului Pavel Dan din Timişoara şi fondator al tinerei reviste ”Subcultura – kalaşnikov de idei”.

A fost prezent în Tabăra ”Artgothica” de poezie de anul acesta de la Sibiu-Cisnădioara, unde se reîntoarce pentru încă o întâlnire cu publicul sibian.

Categorii:Anunţuri

De-e ce u-urcăm a-a-acest munte?

S-a citit în biserica monument, a cetăţii Cisnădioarei. Eu n-am poze, că nu. Şi pe margini erau plăci cu nume de eroi. Şi Fara mirosea plăcile cu nume de eroi. Şi cel care a citit şi cea care a citit au stat pe scaunul condamnatului la poezie.

Ioan Moldovan zisese de „o altă dimineaţă a lumii şi a poeziei”. Apoi că „trufia este o mască a slăbiciunii”, şi îi spunea asta lui Ion Mureşan care clama „orgoliul vulnerabilităţii”, şi noi ne holbam cum ei ştiau asta! Şi Ion Mureşan a mai zis că trebuie să construieşti soclul întâi, când te citeşti, ca să ai conştiinţa poeziei. Soclul, adică să reciţi întâi dintr-un clasic preferat.

Ei bine, ne-am urcat noi în dealul abrupt al Cisnădioarei, că acolo-i o cetate care creşte din munte. Şi întrebam urcând că de-e ce u-urcăm a-a-cest munte? Dăncuş a auzit: Pentrucă e-e greu. Pe-entrucă e-mai-a-proape deDu-mnee-zeu.

Şi noi urcam!

Că Ivănescu murise şi sibienii mi-au spus că să merg. Şi m-am dus. Şi Leo Butnaru l-a salutat de dincoace, de parcă vorbea cu el. Şi noi vedeam asta!

Aşa, şi eram la cetate şi eu am plâns când a citit Mureşan despre imaginea lui cu Groşan, care decupa cafeneaua de peste drum şi autobuze şi păduri şi venea înapoi din partea cealaltă a pământului. Am plâns când Mureşan a citit asta.

Că ei nu ştiau că atunci şi acolo se sfârşea totul. La un moment dat, s-a prins Suciu, că i-a spus Dan, acolo la cetate, şi a venit la mine. Fiţi atenţi ce mi-a zis: Bă! Fiecare dintre noi este mâncat de viermi cu aceeaşi viteză, după ce moare!

Atunci şi acolo!

Categorii:Articol

Lansare de carte: Adriana Lisandru – Despre ea, niciodată / Sur elle, jamais.

Photobucket

După debutul din 2007 la Editura Arania din Braşov cu volumul „De-a Baba Oarba”, prezentă cu grupaje de poezii în antologii literare şi reviste din ţară, dar şi din Germania, Adriana Lisandru revine cu un volum bilingv, română-franceză: „Despre ea, niciodată/Sur elle, jamais”. Traducerea în franceză aparţine Letiţiei Ilea.

Apărut la Editura Grinta din Cluj-Napoca, în condiţii grafice excelente, bucurându-se de un cuvânt înainte al criticului Tudor Cristea şi de ilustraţiile talentatului Vlad Turburea, volumul numără peste 180 de pagini, cuprinzând trei părţi: „Colivia de sticlă”, „Scara de păpădie” şi „Respirări”, elegant despărţite de coperţi interioare, purtând fiecare grafica evanescentă a ilustratorului.

Lansarea va avea loc la Braşov, vineri 4 martie, la librăria „Şt. O. Iosif”, strada Mureşenilor nr. 14, de la ora 17.00, sub grija Fundaţiei „Arania” din Braşov şi a Grupului de sunete-litere-şi-culori „Caii verzi de pe pereţi”. Invitaţii evenimentului sunt Daniel Drăgan – directorul Fundaţiei Culturale „Arania”, profesorul universitar Virgil Borcan şi violoncelistul Sebastian Vârtosu, care promit o seară magică sub bagheta poeţilor Adrian Munteanu şi Laurenţiu-Ciprian Tudor.

„Reveriile sensibile (şi totuşi elaborate) ale poetei îşi asociază o undă livrescă, fiind străbătute de mici ecouri culturale, care au şi ele rostul de a de-realiza cotidianul, de a-i conferi o dimensiune nu alegorică (pentru că ea are abilitatea de a o evita aproape tot timpul), dar metaforică şi străbătută de o dimensiune reflexiv-sentimentală şi nesofisticat feminină”. (Tudor Cristea)

Categorii:Anunţuri

Serile Artgotice – fotocronica de februarie

Photobucket
Pregătiri de seară

Photobucket

Afară Sibiul începuse să fulguiască din nou, când Atriumul îşi pregătea dialogul de seară. Invitaţii lunii februarie erau scriitorul Silviu Guga şi artistul plastic Niu Herişanu. Pe mese aşteptau deja câteva lucrări de sculptură ale celui din urmă, pregătind atmosfera.

Photobucket
Masa (în dreapta) lui Niu Herişanu şi Silviu Guga se pregăteşte să devină centrul atenţiei serii.

Altădată mi-a scris că Dodo i-a cumpărat un colier. Eram, desigur, distrat când am citit scrisoarea şi am înţeles că i-a cumpărat „un cal ieri”. Nu m-a surprins deloc darul făcut de Dodo. Am început să-l simpatizez şi eu pe acest prieten al ei. „Ce frumos din partea lui, mi-am spus, să-i cumpere un cal. Ce fericită trebuie să fie Lelia, un cal e, orice s-ar spune, superb.”

Inclus în proaspăta antologie a prozatorilor sibieni cu o proză scurtă scrisă încă din anii ’70, „Ceva trebuie sacrificat”, din care am redat mai sus scurtul dar savurosul fragment, Silviu Guga, prozator, poet şi critic literar, personaj bine cunoscut al vieţii culturale sibiene, îndeosebi al celei literare, a citit trei fragmente din romanul său gata de tipar, „Incredibile iubiri”, scris din incitanta perspectivă a sexului opus. Spunea audienţei că nu se grăbeşte cu apariţia acestuia, la fel cum spunea mai demult că nu se grăbeşte nici cu publicarea a aproximativ 40 de întâmplări cu Nichita Stănescu, neintenţionând câtuşi de puţin, dar reuşind pe deplin, să ridice nerăbdarea cititorilor domniei sale la cote de avarie.

Photobucket
Silviu Guga

Relansat în 2007 cu romanul „Băiatul din două lumi”, tradus deja în italiană şi maghiară, prezent în mai toate antologiile locale şi nu numai, de proză şi poezie, precum şi în diferite jurii literare, prezenţa sa bonomă s-a făcut cu siguranţă şi mai mult cunoscută.

Photobucket

Niu Herişanu a prezentat o proiecţie cu câteva din lucrările domniei sale, ce se găsesc la locul desfăşurării taberelor de sculptură la care a participat, sau în diverse colecţii particulare sau publice din diferite colţuri ale lumii. Ceramica, lemnul, marmura şi metalul în diferitele ipostaze artistice ale pieselor de pe mesele salonului, fuseseră avampremiera plastică, apoi au fost martorele mesajului liric ce a urmat. Niu Herişanu vă poate spune povestea maternităţii din Bastionul Haller, a străzilor, caselor ori fântânilor sibiene, vă poate conduce printre meandrele istoriei Sibiului şi ale artei de pe malul Cibinului.

Photobucket
Niu Herişanu

Din păcate filmuleţul pe care îl pregătise era prea bun pentru laptop-ul din dotarea cafenelei, dar ipostazele brâncuşiene ale fotografiilor au reuşit să cucerească audienţa. A citit şi câte o poezie din cele trei cărţi publicate până acum: „Născut în bastionul Haller” (2008), „Cioplitorul de vise” (2009) şi „Ochelarii mamei mari” (2010). A anunţat de asemenea viitoarele noi apariţii: „Noii ochelari ai mamei mari” şi „Cei mai noi ochelari ai mamei mari”, titluri deopotrivă de incitante. Ar mai avea poezii de cuprins în volume, iar de sub fumul pipei ori borurile pălăriei apar mereu necuprinse poveşti, pe care le împărtăşeşte întotdeauna cu generozitate. A lăsat impresia unui spirit prea larg pentru o singură seară.

A.D.N.
totul se roteşte
ciclic, ascendent,
tulpina, crengile,
frunzele copacilor
şi mai mult
1, 2, 3,
5, 8, 13, 21,
34, 55, 89
şi următorul trebuia să fie 144,
dar nu l-am mai scris.

(Este o poezie a lui Niu, care are şi ea, desigur, povestea ei.)

Despre Niu şi cărţile sale a vorbit şi jurnalistul Dan Ioan Bogdan parfumând atmosfera şi cu cuvântul, nu doar cu pipa domniei sale.

Photobucket
Dan Ioan Bogdan

O plăcută prezenţă a serii a fost actriţa Ioana Blaga Frunzescu de la Teatrul Naţional „Radu Stanca” din Sibiu, care a citit din propriile poezii, anunţând şi un interesant proiect viitor, tot de îngemănare a artelor, de data aceasta a literaturii cu muzica, proiect pe care nădăjduim să vi-l prezentăm cât mai curând.

Photobucket
Ioana Blaga Frunzescu

Photobucket
Anda Ionaş

Un alt actor sibian, Cătălin Neghină, ne-a despre vorbit despre proaspăt scrisa monodramă a sa, care se va juca peste câteva zile pe scena sibiană, „Pisica albastră”.

Photobucket
Emil Cătălin Neghină

Dacă în cronica ediţiei lunii ianuarie a Serilor Artgotice spuneam despre foarte tânăra Krista Szocs că este o poetă promiţătoare, am avut plăcerea de a o asculta deja ca laureată a premiului trei al concursului naţional „Student creation”.

Photobucket
Krista Maria Szocs

Photobucket
Mihai Curtean (dreapta) a prezentat colecţia pe care o coordonează, „Raftul de poezie”, a Editurii ATU din Sibiu şi Ovio Olaru (stânga), un foarte tânăr şi talentat poet pe care îl ţine aproape.

Photobucket
Dan Herciu ne-a amintit de un foarte talentat poet sibian, tragic dispărut la numai 21 de ani, Daniel T. Suciu, citind câteva din poeziile acestuia din volumul postum „Copilul între noi”, într-o rubrică ad-hoc de restituiri, care probabil va deveni permanentă.

Photobucket
Călin Sămărghiţan a renunţat pentru o seară la coniac, bând bere, şi n-a avut pipa la el, spre fericirea celor din jur.

Photobucket

Photobucket

Şi a fost seară şi a fost februarie, ziua a doua.

[Fotografii: Gabriel Bordean clicksibiu.ro – alte fotografii]

Categorii:Cronici

Silviu Viorel Păcală la al treilea volum de poezii

Photobucket

Silviu Viorel Păcală îşi va lansa al treilea volum de poezie: “Tablouri care decupează ziduri”, publicat, la Editura “Ramuri” din Craiova. Evenimentul va avea loc joi 3 martie orele 18.00, la Biblioteca Judeţeană “Ion Minulescu” din Slatina.

Paul Aretzu: Silviu Viorel Păcală aparţine, prin data debutului, generaţiei douămiiste. Se află la cea de-a treia carte de poezie (după Plutonul de execuţie, 2000, Târgul de felinare, 2003). Dispune de o imaginaţie exuberantă, fiind un entuziast al metaforei şi al imagismului. Este atras, în egală măsură, de mediul pitoresc (evocând cu vervă aspecte ale copilăriei şi ale ruralităţii), cât şi de epuraţiile suprarealiste. Un neastâmpăr ludic vibrează în toate poemele, dovedind o mare poftă de libertate, similară spiritului avangardist. Putem afirma, fără riscul de a ne înşela, că Silviu Viorel Păcală este un poet autentic, unul dintre cei mai interesanţi ai generaţiei sale.

Categorii:Anunţuri