COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 21 – 23 iulie 2017, la Sibiu, se vor desfășura lucrările Festivalului Internațional de Poezie Artgothica. În cadrul Festivalului, vor fi acordate Premiile Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, aflate la a VI-a ediție, de către un Juriu prezidat de către criticul Mioara Bahna, din Juriu mai făcând parte scriitorii și criticii literari Ciprian Chirvasiu, Marius Dumitrescu, Silviu Guga și Anda Ionaș.


În programul Festivalului sunt incluse două nopți de recitaluri poetice și muzică folk cu Maria Gheorghiu, Tic Petroșel, Valeryi Mayn și alți invitați. Vor avea loc prezentări de carte, de publicații și proiecte culturale, dezbateri pe teme literare precum și festivitatea de premiere a câștigătorilor acestei ediții a Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu.

Nominalizările rezultate în urma voturilor membrilor Juriului sunt, în ordinea alfabetică a numelor celor nominalizați:

Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de poezie:

 George G. Asztalos, mi se ulise, Editura Grinta, 2016;

Silviu Dachin, Bilet în lojă, Editura Grinta, 2016;

Virgil Diaconu, Atelierul de fluturi, Editura Tiparg, 2016;

Gela Enea, Cocoșul are dreptul la o secure ascuțită, Editura Aius, 2016.

 


Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de debut în poezie:

 Cornelius Drăgan, Mușcătura fluturelui japonez, Editura Junimea, 2016;

Irina Lazăr, Fragment de joc, Editura Grinta, 2016;

Adi Serafim, Ce greu e și ce puțin durează, Editura Integral, 2016;

Letiția Vladislav, Viață într-un pumn de lacrimic, Editura Grinta, 2016.

Trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu.


Menționăm că, în cadrul Premiilor Naționale Pentru Poezie Mircea Ivănescu, nu s-a jurizat întreaga producție editorială a anului 2016 ci s-au jurizat doar volumele și grupajele înscrise de către autori sau editori conform Regulamentului Premiilor.

Trofeul Mopete pentru manuscris nu se acordă la această ediție.


Au confirmat participarea aproximativ 50 de poeți, critici literari, redactori șefi de publicații culturale din țară și străinătate.

Festivalul Internațional de Poezie Artgothica este organizat, în colaborare, de către Asociația Culturală Artgothica Sibiu și Asociația Culturală Direcția 9, cu sprijinul Primăriei municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.

 Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul Festivalului. Programul complet poate fi consultat la adresa https://artgothica.wordpress.com

Colegiul Director al Asociației Artgothica Sibiu

Categorii:Articol, Uncategorized

PROGRAM – ARTGOTHICA . FESTIVALUL DE POEZIE – SIBIU 2017

ARTGOTHICA . FESTIVALUL DE POEZIE – SIBIU 2017

Locul de desfăşurare al evenimentului : Sibiu, str.Mitropoliei nr.13 „Casa cu Cariatide”

Perioada festivalului : 21-22 iulie 2017

PROGRAM PUBLIC

 VINERI 21 IULIE 2017

Ora 15.00   Curtea interioară a „Casei cu cariatide”,  str. Mitropoliei 13, Sibiu                                    Deschiderea Festivalului de Poezie Artgothica 2017

Ora 15.30  Curtea interioară a „Casei cu cariatide”,  str. Mitropoliei 13, Sibiu                                    Ateliere literare& lansări de carte și reviste

 Ora 17.00  Biblioteca Județeană Astra Sibiu                                                                                                   Seminar despre literatura contemporana cu tema :                                                                 “Asemănări și diferențe dintre poezia feminină și cea masculină în                                 contextual actual”

 Ora  20.00  Curtea interioară a „Casei cu cariatide”,  str. Mitropoliei 13, Sibiu                                     „Noaptea Poeților” – recital de poezie al invitaților festivalului &                                     recital folk – Maria Gheorghiu &Tic Petroșel &Valeryi Mayn

SÂMBĂTĂ 22 IULIE 2017

Ora 10.00  Curtea interioară a „Casei cu cariatide”,  str. Mitropoliei 13, Sibiu                                     Ateliere literare& lansări de carte și reviste

Ora 17.00  Biblioteca Județeană Astra Sibiu                                                                                                     Decernarea Premiilor naționale pentru Poezie „Mircea Ivănescu” 2017 &                       Decernarea  „ Diplomelor de Excelenţă Artgothica”  

Ora  20.00  Curtea interioară a „Casei cu cariatide”,  str. Mitropoliei 13, Sibiu                                    „Noaptea Poeților” – recital de poezie al invitaților festivalului &                                       recital folk – Maria Gheorghiu &Tic Petroșel &Valeryi Mayn

Vă așteptăm cu drag !

 

Eveniment organizat cu sprijinul Consiliului Judeţean Sibiu prin Biblioteca Județeana Astra şi al Consiliului Local Sibiu prin Primaria Sibiu

Categorii:Articol, Uncategorized

Premiile naționale pentru poezie ”Mircea Ivănescu” 2017

 

Premiile naționale pentru poezie ”Mircea Ivănescu”

Ediția a VI-a  2017

Asociația culturală Artgothica Sibiu și Asociația Culturală Direcția 9  anunță deschiderea înscrierilor pentru Ediția 2017 a Premiilor Naționale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”.

Premiile se acordă pe două secțiuni.

  1. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut

Condiții de participare:

Condiția de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2016 și 31 decembrie 2016. Pot înscrie volume atât editurile cât și autorii. Se vor trimite câte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poștă cu confirmare de primire, pe adresa: S.C. Print Atu S.R.L., 550197 Sibiu, str. Turnului nr. 22 până la data de 15 iunie 2017, data poștei.
Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociația Artgothica Sibiu), Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” și o sumă de bani.

 

  1. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie

Condiții de participare:

Condiția de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2016 și 31 decembrie 2016. Pot înscrie volume atât editurile cât și autorii. Se vor trimite câte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poștă, cu confirmare de primire, pe adresa: S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str. Turnului nr. 22  până la data de 15 iunie 2017, data poștei. Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociația Artgothica Sibiu), Trofeul „Mircea Ivănescu pentru Poezie” și o sumă de bani.

Reguli generale:

  1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociației Artgothica Sibiu cât și a rudelor acestora de gradul 1.
  2. Membrii juriului vor juriza complet independent. Fiecare dintre membrii juriului va desemna câte 3 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secțiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opțiunilor, cu note de la 5 la 3. Câștigătorul fiecărei secțiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, câștigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului. Prin decizia Colegiului Director al Asociației Artgothica, ulterior jurizării, în situația egalității de puncte, se pot acorda două premii la o secțiune.
  3. Nominalizările vor fi anunțate pe site-ul Asociației culturale Artgothica Sibiu, la adresa:

https://artgothica.wordpress.com/.

 

Juriul care va acorda premiile la ediția 2017 este următorul:

Președinte: Mioara BAHNA             

Membri:         

Ciprian CHIRVASIU 

Marius DUMITRESCU

Silviu GUGA

Anda IONAȘ

 

Trofeele oferite sunt executate din ceramică de către artistul plastic Niu Herișanu.

Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Festivalului Internațional de Poezie – Artgothica – 2017

care va avea loc în zilele de 21-23 iulie 2017 la SIBIU.

Colegiul Director Artgothica Sibiu

Colegiul Director Direcția 9

Partener : Academia Evanghelica Transilvania

Categorii:Anunţuri

PREMIILE NAŢIONALE PENTRU POEZIE „MIRCEA IVĂNESCU” ediţia a V-a- 2016

10489939_733333980046642_7303752910006272631_n

Asociaţia culturală Artgothica Sibiu şi Asociaţia Culturală Direcţia 9  anunţă deschiderea înscrierilor pentru Ediţia 2016 a Premiilor Naţionale pentru Poezie „Mircea Ivănescu”.

Premiile se acordă pe trei secţiuni.

  1. Premiul „Mopete” pentru manuscris.

Condiţii de participare:

Pot participa scriitori nedebutaţi în volum, indiferent de vîrstă şi fără restricţii de apartenenţă la uniuni de creaţie sau alte organizaţii. Concurenţii vor trimite între 30 şi 40 de poeme, culese cu diacritice, cu caractere Times New Roman, corp 12. Grupajul va fi trimis prin e-mail la adresa artgothica.sibiu@gmail.com, până la data de 1 mai 2016, de pe orice e-mail care nu conţine numele real al autorului. Organizatorii vor confirma explicit recepţia e-mail-ului conţinând grupajul de poeme. (Vă rugăm să retrimiteţi e-mailul în cazul în care nu aţi primit confirmarea de primire). Identitatea autorului poate fi solicitată doar după încheierea jurizării. Orice participant despre care se va constata, de către membrii Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu, că a furnizat, în e-mail-ul de înscriere în concurs, indicii despre identitatea sa, va fi descalificat. E-mail-urile de înscriere la concurs vor fi arhivate şi vor putea fi consultate, la cerere, de oricine este interesat. Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu), Trofeul „Mopete pentru debut” şi publicarea unui volum de poezie inedit al autorului la una dintre editurile partenere. În situația în care nici unul dintre grupajele înscrise în concurs nu va satisfice exigențele Juriului, premiul nu va fi acordat.

  1. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Debut.

Condiţii de participare:

Condiţia de înscriere este ca volumul de debut să fi fost publicat între 1 ianuarie 2015 şi 31 decembrie 2015. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă cu confirmare de primire, pe adresa: S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str. Turnului nr.22 până la data de 1 mai 2016, data poştei.
Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu), Trofeul „Mircea Ivănescu pentru debut” şi o sumă de bani.

  1. Premiul „Mircea Ivănescu” pentru Poezie

Condiţii de participare:

Condiţia de înscriere este ca volumul să fi fost publicat între 1 ianuarie 2015 şi 31 decembrie 2015. Pot înscrie volume atît editurile cît şi autorii. Se vor trimite cîte 6 exemplare din volumul înscris, împreună cu datele de contact ale autorului, prin poştă, cu confirmare de primire, pe adresa: S.C. Print Atu S.R.L., 550197  Sibiu, str. Turnului nr.22  până la data de 1 mai 2016, data poştei. Premiul constă în următoarele: Diplomă (oferită de Asociaţia Artgothica Sibiu), Trofeul „Mircea Ivănescu pentu Poezie” şi o sumă de bani.

Reguli generale:

  1. Este interzisă participarea la concurs a membrilor Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica Sibiu cît şi a rudelor acestora de gradul 1.
  2. Membrii juriului vor juriza complet independent. Fiecare dintre membrii juriului va desemna cîte 3 grupaje sau volume, la fiecare dintre cele 3 secţiuni, notate, în ordinea descrescătoare a opţiunilor, cu note de la 5 la 3. Cîştigătorul fiecărei secţiuni va fi desemnat prin realizarea mediei aritmetice a notelor primite de la membrii juriului. În caz de medie egală, membrii juriului vor vota între grupajele sau volumele cu medie egală, cîştigătorul fiind desemnat cu majoritatea voturilor membrilor juriului. Prin decizia Colegiului Director al Asociaţiei Artgothica, ulterior jurizării, în situaţia egalităţii de puncte, se pot acorda două premii la o secţiune.
  3. Nominalizările vor fi anunţate pe site-ul Asociaţiei culturale Artgothica Sibiu, la adresa https://artgothica.wordpress.com/.

Juriul care va acorda premiile la ediția 2016 este următorul:

preşedinte: Radu ALDULESCU             

membri:         

Mioara BAHNA              

Ștefan Ioan GHILIMESCU         

Dan HERCIU

Felix NICOLAU

 

Trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu.

Decernarea premiilor va avea loc în cadrul Festivalului de Poezie – Artgothica – 2016.

Colegiul Director Artgothica Sibiu

 

Categorii:Uncategorized

COMUNICAT DE PRESĂ

Comunicat de presă

Juriul Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, în componența:

Ioan Es. Pop – președinte, Rita Chirian, Daniel Corbu, Niu Herișanu, Robert Șerban – membri, anunță nominalizările pentru ediția 2015:

 

Premiul „Mircea Ivănescu” pentru poezie

 

George G. Asztalos, !nfraRouge, Ed. Karth, 2014;

Florin Dan Prodan, poeme și note informative despre eroi și morminte, Ed. Zidul de Hârtie, 2014;

Lucian Vasilescu, Țara mea, viața mea, dragostea mea, Ed. Rentrop&Straton, 2014.

 

Premiul „Mircea Ivănescu” pentru debut

 

Anita Aldea, Te dau lumii, Ed. Karth, 2014;

Raluca Oana Ciceu, Sfaturi pentru tinerii muribunzi, Ed. Grinta, 2014;

Merlich Saia, Garda de corp, Ed. Tracus Arte, 2014.

 

Premiul Editurii Grinta pentru manuscris

 

Anca Hirschpek

 

Trofeul Mopete nu se acordă la această ediție.

Menţionăm faptul că în jurizare nu intră întreaga producţie editorială a anului 2014, ci doar volumele de poezie înscrise oficial în concurs de către autori sau editori, conform Regulamentului Premiilor Naţionale Pentru Poezie „Mircea Ivănescu”.

Premiile Naţionale Pentru Poezie Mircea Ivănescu vor fi decernate în cadrul Festivalului Internaţional de Poezie Artgothica, ale cărui lucrări se vor desfăşura la Sibiu, între 24 – 26 iulie 2015.

 

Colegiul Director al Asociației Culturale Artgothica Sibiu

 

Categorii:Anunţuri

ARTGOTHICA 2015

afis_web-page-001

 

Categorii:Anunţuri