COMUNICAT DE PRESĂ

În perioada 21 – 23 iulie 2017, la Sibiu, se vor desfășura lucrările Festivalului Internațional de Poezie Artgothica. În cadrul Festivalului, vor fi acordate Premiile Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu, aflate la a VI-a ediție, de către un Juriu prezidat de către criticul Mioara Bahna, din Juriu mai făcând parte scriitorii și criticii literari Ciprian Chirvasiu, Marius Dumitrescu, Silviu Guga și Anda Ionaș.


În programul Festivalului sunt incluse două nopți de recitaluri poetice și muzică folk cu Maria Gheorghiu, Tic Petroșel, Valeryi Mayn și alți invitați. Vor avea loc prezentări de carte, de publicații și proiecte culturale, dezbateri pe teme literare precum și festivitatea de premiere a câștigătorilor acestei ediții a Premiilor Naționale pentru Poezie Mircea Ivănescu.

Nominalizările rezultate în urma voturilor membrilor Juriului sunt, în ordinea alfabetică a numelor celor nominalizați:

Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de poezie:

 George G. Asztalos, mi se ulise, Editura Grinta, 2016;

Silviu Dachin, Bilet în lojă, Editura Grinta, 2016;

Virgil Diaconu, Atelierul de fluturi, Editura Tiparg, 2016;

Gela Enea, Cocoșul are dreptul la o secure ascuțită, Editura Aius, 2016.

 


Premiul Mircea Ivănescu pentru volum de debut în poezie:

 Cornelius Drăgan, Mușcătura fluturelui japonez, Editura Junimea, 2016;

Irina Lazăr, Fragment de joc, Editura Grinta, 2016;

Adi Serafim, Ce greu e și ce puțin durează, Editura Integral, 2016;

Letiția Vladislav, Viață într-un pumn de lacrimic, Editura Grinta, 2016.

Trofeele oferite sunt executate din ceramică  de către artistul plastic Niu Herişanu.


Menționăm că, în cadrul Premiilor Naționale Pentru Poezie Mircea Ivănescu, nu s-a jurizat întreaga producție editorială a anului 2016 ci s-au jurizat doar volumele și grupajele înscrise de către autori sau editori conform Regulamentului Premiilor.

Trofeul Mopete pentru manuscris nu se acordă la această ediție.


Au confirmat participarea aproximativ 50 de poeți, critici literari, redactori șefi de publicații culturale din țară și străinătate.

Festivalul Internațional de Poezie Artgothica este organizat, în colaborare, de către Asociația Culturală Artgothica Sibiu și Asociația Culturală Direcția 9, cu sprijinul Primăriei municipiului Sibiu și al Consiliului Județean Sibiu.

 Intrarea este liberă la toate evenimentele din cadrul Festivalului. Programul complet poate fi consultat la adresa https://artgothica.wordpress.com

Colegiul Director al Asociației Artgothica Sibiu

Anunțuri
Categorii:Articol, Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: